Articolul 56
Art. 56 din LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
- Capitolul V Dispoziții cu privire la cartea a III-a "Despre bunuri" a Codului civil și cu privire la unele legi
- Secţiunea 1 Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a III-a "Despre bunuri" a Codului civil
(1) Dispozițiile privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 20-04-2012, Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de )
(2) Până la data prevăzută la alin. (1) , înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți.