Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 26 mai 2011 privind stabilirea, declararea şi plata de către instituţiile de credit a cotizaţiilor anuale şi suplimentare la fondul special pentru despăgubiri la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din REGULAMENT nr. 3 din 26 mai 2011 privind stabilirea, declararea şi plata de către instituţiile de credit a cotizaţiilor anuale şi suplimentare la fondul special pentru despăgubiri la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

(1) Toate instituțiile de credit persoane juridice române sunt obligate să participe la constituirea resurselor financiare ale fondului special pentru despăgubiri prin plata unei cotizații anuale, care se determină potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din ordonanță.

(2) Fiecare instituție de credit persoană juridică română raportează Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, în termenul prevăzut de reglementările Băncii Naționale a României pentru transmiterea situațiilor financiare anuale, valoarea pasivului negarantat, conform formularului "Situația privind stabilirea pasivului negarantat", prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul regulament.

(3) În funcție de necesarul optim de resurse financiare ale fondului special pentru despăgubiri și de nivelul corespunzător de atins pentru fiecare an, Fondul stabilește cota procentuală utilizată la determinarea cotizației anuale, care nu poate depăși nivelul de 0,1%.

(4) Cota procentuală se comunică de Fond instituțiilor de credit persoane juridice române în cel mult 20 de zile de la împlinirea termenului la care face referire alin. (2).

(5) Fiecare instituție de credit persoană juridică română este obligată să plătească Fondului cotizația anuală, până cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an, corespunzător cotei comunicate de Fond.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.