Articolul 24
Art. 24 din DECRET Nr. 292 din 10 august 1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat
- Capitolul 4 Pensia de serviciu
(1) Are drept la pensie de serviciu:
a) personalul navigant profesionist din aeronautica civilă, care nu mai îndeplinește nici una din funcțiile de navigant profesionist în aeronautica, dacă:
- are o vechime în serviciu de cel puțin 20 ani și
- a împlinit vîrsta de 50 ani;
b) personalul artistic din instituțiile de arta, la îndeplinirea condițiilor de vechime în profesie și de vîrsta, prevăzute în tabelul anexa la regulamentul de aplicare a prezentului decret.
(2) Calculul pensiei de serviciu se face potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul decret pentru pensia de batrinete.
(3) În cazul în care personalul navigant profesionist din aeronautica civilă are o vechime în funcție de cel puțin 20 ani, însă nu are vîrsta de 50 ani și este oprit sa mai exercite funcții de navigant profesionist în aeronautica civilă, are drept la pensie de serviciu tranzitorie.
(4) Calculul pensiei de serviciu tranzitorie se face potrivit prevederilor din regulamentul de aplicare a prezentului decret.