Articolul 19
Art. 19 din HOTĂRÂRE nr. 306 din 23 martie 2011 privind unele măsuri de supraveghere a pieţei produselor reglementate de legislaţia Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a acestora
- Capitolul II Măsuri de supraveghere a pieţei
(1) Autoritatea de supraveghere a pieței trebuie să se asigure că măsurile stabilite în baza art. 14 sunt respectate și îndeplinite de către operatorii economici.
(2) Operatorii economici trebuie să se asigure că toate măsurile corective sunt luate.
(3) Acțiunea de interzicere sau de restricționare a punerii la dispoziție pe piață ori a punerii în funcțiune a unui produs, prevăzută la art. 14 lit. b), poate fi la început o măsură temporară, limitată ca durată, pentru a permite autorității de supraveghere a pieței să obțină dovezi suficiente cu privire la riscul sau la altă neconformitate majoră a produsului.
(4) În cazul în care autoritatea de supraveghere a pieței intenționează să adopte o măsură în conformitate cu prevederile art. 14 și consideră că motivele care au condus la adoptarea unei astfel de măsuri sau efectele măsurilor ce vor fi luate se extind în afara teritoriului național, autoritatea de supraveghere a pieței informează Comisia Europeană și celelalte state membre ale Uniunii Europene despre rezultatele evaluării conformității și acțiunile pe care le-a solicitat operatorului economic să le întreprindă. Comunicarea se va face în conformitate cu procedura prevăzută la art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 .
(5) În situația în care produsele prezintă risc grav care necesită intervenția rapidă, autoritatea de supraveghere a pieței comunică Comisiei Europene orice măsură adoptată de către aceasta sau orice măsură voluntar adoptată de către operatorul economic, în concordanță cu procedura prevăzută la art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 .
(6) În cazul în care un stat membru ridică obiecții la adresa măsurii adoptate de autoritatea de supraveghere a pieței sau în cazul în care Comisia Europeană consideră că măsura adoptată contravine legislației Uniunii Europene de armonizare, aceasta declanșează consultări cu statele membre și cu operatorii economici relevanți.
(7) În situațiile prevăzute la alin. (5), procedura comunitară de salvgardare se limitează numai la produsele considerate neconforme cu cerințele aplicabile ce fac obiectul liberei circulații a mărfurilor, inclusiv cu cerințele referitoare la marcajul CE, chiar dacă produsele sunt corect fabricate, instalate sau întreținute și sunt utilizate conform destinației.
(8) Măsura națională de restricționare ori de interzicere a punerii la dispoziție pe piață sau a punerii în funcțiune a unui produs ori de retragere a produsului de pe piață și/sau rechemare trebuie să fie bazată pe dovezi care să constituie mijloace suficiente pentru demonstrarea erorilor privind proiectarea produsului ori fabricarea acestuia și care să indice un pericol previzibil, potențial sau actual ori altă neconformitate majoră, chiar și în situația în care produsele sunt corect fabricate, instalate, întreținute și folosite conform scopului propus sau rezonabil prevăzut.
(9) În situația în care motivele care au determinat declanșarea procedurii comunitare de salvgardare au fost eliminate ori în cazul în care motivele care au generat această măsură s-au dovedit nejustificate, autoritățile de supraveghere a pieței retrag comunicarea prevăzută la alin. (4) și întreprind măsurile necesare pentru restabilirea liberei circulații a mărfurilor.
(10) Autoritățile de supraveghere a pieței informează autoritățile competente în legătură cu invocarea clauzei de salvgardare și, după caz, retrag comunicările în condițiile prevăzute la alin. (8) și primesc informații în legătură cu comunicările făcute de celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităților competente care asigură relația cu Comisia Europeană și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.