Articolul 60
Art. 60 din HOTĂRÂRE nr. 433 din 27 aprilie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România
- Anexa
- Capitolul VI Auditul intern
(1) Entitățile economice ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau opțiunii acționarilor/asociaților, cu excepția celor prevăzute la alin. (5), organizează activitatea de audit intern potrivit normelor de audit intern elaborate și aprobate de Cameră în conformitate cu standardele internaționale de audit intern.
(2) Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice, în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acestuia.
(3) Activitatea de audit intern se exercită în cadrul entității economice de către persoane din interiorul sau exteriorul acesteia, cu respectarea prevederilor legale. Practicile de audit intern se diferențiază în funcție de scopul, mărimea, structura și domeniul de activitate ale entității economice.
(4) Responsabilii pentru organizarea activității de audit intern, coordonarea lucrărilor/angajamentelor și semnarea rapoartelor de audit intern trebuie, potrivit , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să aibă calitatea de auditor financiar.
(5) La regiile autonome, companiile/societățile naționale, precum și la celelalte entități economice cu capital majoritar de stat, activitatea de audit intern se organizează și funcționează potrivit cadrului legal privind auditul intern din entitățile publice.