Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 433 din 27 aprilie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România

Articolul 43

Articolul 43

Art. 43 din HOTĂRÂRE nr. 433 din 27 aprilie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România

  1. Anexa
  2. Capitolul III Calitatea de membru al Camerei. Drepturi şi obligaţii

Membrii Camerei, persoane fizice, sunt obligați să notifice Camerei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care au loc, producerea unor evenimente semnificative în activitatea acestora, menționând toate informațiile și atașând toate documentele corespunzătoare, după cum urmează:

a) aplicarea unor sancțiuni disciplinare de către o autoritate legală sau un alt organism profesional al cărui membru este persoana în cauză;

b) orice condamnare penală definitivă pronunțată de instanțele competente din țară sau din străinătate împotriva persoanei respective pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul profesiei de auditor financiar;

c) punerea în mișcare a acțiunii penale sau trimiterea în judecată pentru fapte săvârșite în exercițiul profesiei de auditor financiar;

d) orice alte informații solicitate de Cameră pentru evaluarea reputației profesionale și etice a auditorului financiar.