Articolul 7
Art. 7 din ORDIN nr. 9 din 29 aprilie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate
- Anexa
- Capitolul III Reguli privind dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute
În cazul categoriilor de active admise să acopere rezervele tehnice brute, altele decât cele prevăzute la art. 6, pentru care nu s-au prevăzut limite maxime, la investirea acestora asigurătorul va respecta următoarele reguli:
1. activele care acoperă rezervele tehnice brute trebuie să fie diversificate și dispersate într-o astfel de manieră încât să nu existe o utilizare excesivă a unei anumite categorii de active, a unei piețe de investiții sau a unei investiții;
2. investițiile în anumite tipuri de active, care prezintă un risc ridicat fie datorită naturii activului, fie datorită stării în care se află emitentul, trebuie restricționate la un nivel prudențial;
3. limitările la anumite categorii de active trebuie să țină seama de tratamentul reasigurărilor în calculul rezervelor tehnice;
4. În cazul în care activele deținute reprezintă o investiție într-o filială care administrează integral sau parțial investițiile asigurătorului în numele acestuia, la aplicarea prevederilor cap. I-III se va ține seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar.