Articolul 4
Art. 4 din DECIZIE nr. 1.167 din 21 aprilie 2011 privind raportarea unor date statistice de către furnizorii de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului
(1) Transmiterea datelor statistice prevăzute în anexele nr. 1-15 se va realiza prin intermediul unei aplicații informatice disponibile pe pagina de internet a ANCOM, în modalitatea prevăzută la alin. (3) lit. c). Data transmiterii se determină în conformitate cu prevederile alin. (4).
(2) Data de la care indicatorii statistici prevăzuți în anexele nr. 1-15 se vor transmite potrivit dispozițiilor alin. (1) se va stabili prin decizie a președintelui ANCOM.
(3) Până la data prevăzută la alin. (2) transmiterea documentelor care conțin valorile aferente indicatorilor prevăzuți la art. 2 se poate efectua către sediul central sau oficiul teritorial al ANCOM în a cărui rază se situează domiciliul/sediul furnizorului în unul dintre următoarele moduri:
a) prin depunere, personal sau de către un reprezentant al furnizorului, sub luare de semnătură;
b) prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire;
c) ca înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
(4) Este considerată dată a transmiterii, după caz, data înscrierii în registrul general de intrare-ieșire a corespondenței al ANCOM, data confirmării primirii documentelor la sediul central al ANCOM printr-un serviciu poștal cu confirmare de primire sau data confirmării primirii înscrisului în formă electronică.
(5) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) completează și transmit și în format electronic datele statistice prevăzute în anexele nr. 1-15 la adresa de poștă electronică: [email protected], odată cu transmiterea acestora în condițiile alin. (3) lit. a) și b).