Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 11 din 19 aprilie 2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 11 din 19 aprilie 2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale

(1) Direcția de drept comunitar a Departamentului de studii parlamentare și drept comunitar din cadrul serviciilor Camerei Deputaților întocmește lista cu toate proiectele de acte legislative, proiectele de acte legislative modificate și documentele de consultare primite de la instituțiile Uniunii Europene, identificând următoarele:

a) proiectele de acte legislative eligibile pentru testul subsidiarității conform Protocolului nr. 2 al Tratatului de la Lisabona;

b) proiectele de acte legislative și documentele de consultare prioritare, selectate în funcție de relevanța lor politică, economică, socială, financiară sau juridică;

c) proiectele de acte legislative pentru care Guvernul elaborează mandate generale;

d) comisiile propuse pentru sesizare în vederea examinării;

e) termenele pentru finalizarea examinării, ținând cont de cadrul de 8 săptămâni pentru testul subsidiarității și de calendarul estimat de dezbateri în Consiliul Uniunii Europene sau în Parlamentul European.

(2) Direcția de drept comunitar transmite către Biroul permanent lista prevăzută la alin. (1).