Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 11 din 19 aprilie 2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale

Articolul 32

Articolul 32

Art. 32 din HOTĂRÂRE nr. 11 din 19 aprilie 2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale

  1. Capitolul III Examinarea parlamentară a proiectelor de acte legislative şi a documentelor de consultare ale Comisiei Europene privind fondul propunerilor

(1) Biroul permanent sesizează comisiile permanente și Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților în vederea examinării fondului proiectelor de acte legislative și a documentelor de consultare prioritare selectate de Direcția de drept comunitar. Biroul permanent poate decide sesizarea și a altor comisii permanente decât cele propuse de Direcția de drept comunitar.

(2) Biroul permanent stabilește, pe baza propunerii Direcției de drept comunitar, termenele pentru finalizarea și redactarea proiectelor de opinii.