Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 17 din 1 martie 2011 cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a cerinţelor tehnice aplicabile transferurilor de credit şi debitelor directe în euro şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 - COM (2010) 775 final
Opinia Senatului, cuprinsă în prezenta hotărâre, se transmite către instituțiile europene și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 28 februarie 2011, cu respectarea prevederilor .
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 1 martie 2011.
Nr. 17.