Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 29 din 2 februarie 2011 privind prohibiţia pescuitului în anul 2011
- Secţiunea a 2-a Specii şi perioade de prohibiţie
(1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al speciilor de pești, după cum urmează:
a) știuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 26 martie în anul 2011 și pe o durată de 40 de zile în perioada 15 februarie - 26 martie în anul 2012; în perioada 4 aprilie - 2 iunie inclusiv, pescuitul știucii se poate efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ/sportiv și a momelilor artificiale;
b) lostrița, păstrăvul de mare, lipanul, mihalțul și caracuda, tot timpul anului;
c) păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel și coregonul, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie și din 15 septembrie - 31 decembrie 2011;
d) sturioni, în tot timpul anului, cu excepția:
- pescuitului în scop științific;
- pescuitului reproducătorilor în stare vie pentru Programul de populare de susținere a Dunării și dezvoltare a acvaculturii de sturioni;
(2) În apele Mării Negre se interzic:
a) pescuitul rechinului, pe o durată de 47 de zile, în perioada 15 martie - 30 aprilie inclusiv;
b) reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului;
d) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, menținându-se obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (Zona economică exclusivă).
(3) Pescuitul calcanului se supune dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1.256 al Consiliului din 17 decembrie 2010 de stabilire, pentru 2011, a posibilităților de pescuit pentru anumite resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră, în condițiile folosirii unor unelte (setci) cu latura ochiului 2a = 400 mm și dimensiunea minimă pentru calcan de cel puțin 45 cm.