Articolul 7
Art. 7 din NORMA nr. 1 din 2011 privind fuziunea fondurilor de pensii facultative
- Capitolul II Fuziunea fondurilor de pensii facultative
- Secţiunea a 2-a Autorizarea prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii facultative
(1) Comisia analizează cererea de autorizare prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii facultative și, în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitanților, procedează la aprobarea sau respingerea cererii, prin decizie scrisă și motivată.
(2) Orice solicitare a Comisiei privind informații și documente suplimentare sau privind modificarea documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații, documente ori modificări ale acestora, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării Comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii.
(3) În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și în cazul lipsei unor documente, se solicită completarea ori înlocuirea acestora, după caz.
(4) În cazul în care se constată că solicitarea nu este în interesul participanților sau documentele depuse nu îndeplinesc condițiile de formă și de fond prevăzute la art. 6, Comisia respinge prin decizie cererea pentru autorizarea prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii facultative.
(5) Decizia de autorizare prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii facultative sau decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică solicitanților în termen de maximum 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(6) În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării acesteia, decizia de respingere poate fi contestată, în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.