Articolul 15
Art. 15 din NORMA nr. 1 din 2011 privind fuziunea fondurilor de pensii facultative
- Capitolul II Fuziunea fondurilor de pensii facultative
- Secţiunea a 2-a Autorizarea prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii facultative
(1) Dacă în urma întocmirii raportului prevăzut la art. 12 alin. (1) se constată că s-a obținut acordul majorității participanților cu privire la fuziunea fondului de pensii facultative, în ziua lucrătoare următoare transmiterii acestuia către Comisie, administratorii fondurilor de pensii implicate în fuziune încep inventarierea și verificarea tuturor activelor și pasivelor, drepturilor și obligațiilor, datelor și documentelor, precum și pregătirea transferului participanților de la fondul de pensii care urmează a fi absorbit la fondul de pensii absorbant, în vederea fuziunii.
(2) Operațiunea de inventariere și verificare prevăzută la alin. (1) se desfășoară pe o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare.