Articolul 18
Art. 18 din NORMA nr. 2 din 2011 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative
- Capitolul IV Aderarea la un fond de pensii facultative
(1) Prin semnarea actului individual de aderare persoana eligibilă își exprimă acordul de a deveni participant la un fond de pensii facultative, de a fi parte la contractul de societate civilă, la contractul de administrare și la prospectul schemei de pensii facultative.
(2) Actul individual de aderare se completează de către persoana eligibilă care aderă sau de către agentul de marketing persoană fizică în baza informațiilor furnizate de către persoana eligibilă și este semnat de aceasta în prezența agentului de marketing persoană fizică, cu excepția actelor individuale de aderare încheiate în vederea transferului către un alt fond de pensii facultative.
(la 03-05-2017, Alineatul (2) din Articolul 18, Capitolul IV a fost modificat de )
(2^1) În cazul în care persoana eligibilă optează pentru semnarea actului individual de aderare pe suport informatic specializat utilizând o semnătură biometrică, actul se completează de către agentul de marketing prin folosirea unui dispozitiv electronic.
(la 03-05-2017, Articolul 18 din Capitolul IV a fost completat de )
(3) La momentul semnării actului individual de aderare, agentul de marketing are următoarele obligații:
a) să solicite o fotocopie a actului de identitate valabil, cu semnătura în original a persoanei eligibile pe aceeași pagină pe care este reprodusă imaginea prin copiere;
b) să verifice conformitatea datelor din actul de identitate original cu fotocopia acestuia, precum și cu datele înscrise în actul individual de aderare;
c) să prezinte prospectul în vigoare la data semnării și să înmâneze gratuit un exemplar al prospectului simplificat sau, la cerere, un exemplar al prospectului detaliat persoanei care aderă, în conformitate cu reglementările în vigoare;
d) să predea persoanei eligibile un exemplar original al actului individual de aderare, completat corect și semnat, în cazul în care actul de aderare a fost semnat pe suport hârtie;
(la 03-05-2017, Litera d) din Alineatul (3), Articolul 18, Capitolul IV a fost modificată de )
e) să transmită persoanei eligibile un exemplar semnat al actului individual de aderare, pe adresa de e-mail a acesteia sau la adresa de domiciliu ori de corespondență, după caz, în situația în care actul de aderare a fost semnat utilizând semnătura biometrică.
(la 03-05-2017, Alineatul (3) din Articolul 18, Capitolul IV a fost completat de )
(3^1) În cazul în care persoana eligibilă optează pentru semnarea unui act de aderare pe suport informatic cu semnătură biometrică, nu este necesară semnătura olografă pe copia actului de aderare;
(la 03-05-2017, Articolul 18 din Capitolul IV a fost completat de )
(4) Este interzisă utilizarea sau semnarea unor acte individuale de aderare ale căror formă și conținut nu au fost autorizate de către Comisie.
(5) Este interzisă delegarea, împuternicirea sau reprezentarea persoanei eligibile în relația cu agentul de marketing pentru semnarea actului individual de aderare, sub sancțiunea nulității absolute a actului individual de aderare.