Articolul II
Art. II din HOTĂRÂRE nr. 133 din 16 februarie 2011 privind modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare
privind aprobarea Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare II, pentru perioada 2007-2013, , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) Resurse umane, pentru creșterea numărului de cercetători, îmbunătățirea performanțelor acestora, atragerea în România a cercetătorilor din afara granițelor țării și creșterea atractivității carierei în cercetare;".
2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Plafoanele de angajare a fondurilor bugetare pe programele componente ale Planului național II, pe subprograme, domenii prioritare și domenii științifice, după caz, pe perioade multianuale, se stabilesc prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică."
3. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Conducerea programelor cuprinse în Planul național II se realizează în sistem descentralizat de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.
(2) În baza caracterului de recurență al contractului încheiat de către A.N.C.S. cu instituția prevăzută la alin. (1), aceasta dobândește calitatea de autoritate contractantă pentru sumele alocate din bugetul de stat pentru finanțarea de proiecte.
(3) Conducerea programelor cuprinse în Planul național II se realizează în coordonarea științifică a următoarelor consilii științifice:
a) programele Resurse umane, Idei și Capacități sunt coordonate de către Consiliul Național al Cercetării Științifice;
b) programele Parteneriate în domeniile prioritare și Inovare sunt coordonate de către Consiliul Național pentru Dezvoltare și Inovare;
c) programul Susținerea performanței instituționale este coordonat de către Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare."
4. La articolul 7, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) posibilitățile de efectuare a unor plăți în avans pentru realizarea activităților contractate, conform legii, precum și modalitățile de decontare a cheltuielilor după încheierea fiecărei perioade de raportare științifică și tehnică și cele de efectuare a plăților."
5. La articolul 8, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(4) Pentru evaluarea proiectelor și a programelor se utilizează experți recunoscuți pe plan internațional. Ponderea experților din străinătate, selectați din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, este de cel puțin 50% pentru fiecare proiect și program, cu excepția proiectelor din domenii științifice cu specific românesc, a proiectelor care solicită o finanțare mai mică de echivalentul în lei a 20.000 euro și a cazurilor în care cel puțin 50% din bugetul proiectului evaluat este cofinanțat în bani de către persoane de drept privat. Selecția acestor experți se face conform principiilor și procedurilor de bună practică utilizate la nivel internațional.
(5) Anual, fiecare conducător de program face publică, pe site-ul web propriu, lista cuprinzând numele experților folosiți pentru evaluarea proiectelor de la competițiile din anul precedent, inclusiv pentru fiecare expert folosit, numărul de proiecte evaluate. Lista experților folosiți pentru evaluarea programelor se publică pe site-ul web al A.N.C.S."
6. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Contractarea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor realizate în cadrul programelor din Planul național II se realizează conform prevederilor prezentei hotărâri, completate cu prevederile Normelor metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare și a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare.
(2) În cazul în care, ca urmare a reducerii bugetului alocat A.N.C.S. față de nivelul prevăzut la data contractării proiectelor, finanțarea proiectelor contractate nu poate fi asigurată la nivelul prevăzut inițial, selecția proiectelor care continuă să fie finanțate și redimensionarea bugetelor se fac conform unei metodologii stabilite prin pachetele de informații ale competițiilor în urma cărora au fost contractate proiectele, în funcție de unul sau mai multe din următoarele criterii:
a) punctajul obținut în urma evaluării inițiale din cadrul competiției de proiecte;
b) rezultatele obținute în cadrul proiectului, în cazul în care proiectul se derulează de peste 18 luni."
7. La anexa nr. 1, punctul 2 "Programele Planului național II", paragraful 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Programul Susținerea performanței instituționale stabilește mecanisme de finanțare complementară, prin competiție, de susținere a performanței instituțiilor și unităților de cercetaredezvoltare de drept public și de drept privat fără scop patrimonial. Programul are drept obiectiv sprijinirea entităților de cercetare performante pentru ca ele să își implementeze strategiile proprii de dezvoltare în acord cu Strategia Națională pentru CDI. Acest program va asigura concentrarea resurselor și dezvoltarea instituțională necesare obținerii unor performanțe internaționale. În cadrul acestui program, evaluarea competitivă are ca obiect, în principal, evaluarea rezultatelor anterioare ale entității care solicită finanțarea, iar finanțarea are drept scop, în principal, susținerea direcțiilor de cercetare-dezvoltare în derulare în cadrul entității, pentru dezvoltarea acestora, sau a dezvoltării unor direcții noi de cercetare-dezvoltare complementare celor existente, prevăzute în planul strategic de dezvoltare al entității solicitante. Evaluarea rezultatelor anterioare se face în baza unor indicatori cantitativi care reflectă rezultatele cu relevanță internațională în cercetare-dezvoltare. Evaluarea rezultatelor anterioare se poate baza pe evaluări realizate de experți, caz în care se utilizează, în majoritate, experți din străinătate, selectați din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică."
8. La anexa nr. 1, punctul 2 "Programele Planului național II", indicatorii de rezultat ai programelor Planului național II, prevăzuți în tabelele fiecărui program, se înlocuiesc cu indicatorii de proces și de rezultat, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
9. La anexa nr. 1, punctul 2 "Programele Planului național II", după tabele se introduc două noi paragrafe cu următorul cuprins:
"Programele vor fi evaluate pe baza indicatorilor de rezultat, avându-se în vedere intervalele tipice de timp necesare pentru publicarea, brevetarea și comercializarea rezultatelor obținute în cadrul unui proiect.
Următorii termeni: fluxul științific principal internațional, factorul de impact relativ cumulat, numărul de citări normalizat la domeniu al publicațiilor, veniturile rezultate din exploatarea brevetelor și a altor titluri de proprietate intelectuală se definesc prin ordin al conducătorului autorității de stat pentru cercetaredezvoltare."
10. La anexa nr. 1, punctul 2 "Programele Planului național II", după tabelul 1 "Domeniile de cercetare fundamentală cu potențial, din România" se introduce o notă cu următorul cuprins:
"NOTĂ:
Informațiile din tabelul 1 au un rol orientativ și se pot actualiza, prin hotărâre a Guvernului, conform rezultatelor cercetării și dezvoltării științifice pe plan internațional."
11. La anexa nr. 1, punctul 3.1 "Modelul investițional" primele trei paragrafe se modifică și vor avea următorul cuprins:
"3.1. Modelul investițional
Modelul investițional reprezintă ansamblul procedurilor prin care se stabilește nivelul inițial al bugetelor pe programe ale PN II și se ajustează pe parcursul derulării planului.
Derularea programului investițional constă în parcurgerea următoarelor etape:
Etapa 1: Decizia A.N.C.S. privind repartizarea bugetului între:
- Planul național II (minimum 65%, în anul 2011, și minimum 70%, începând cu anul 2012);
- alte capitole de cheltuieli ale bugetului A.N.C.S. Etapa 2: Decizia A.N.C.S. privind repartizarea bugetului Planului național II între:
- programele 1-5 (65-90%); și
- programul 6 (10-35%).
Etapa 3: Dimensionarea inițială, în primul an al derulării Planului național II, a bugetelor alocate fiecăruia dintre programele 1-5, conform prevederilor din anexa nr. 2.
Etapa 4: Evaluarea programelor 1-5 ale PNCDI
Evaluarea se face pe baza următorilor indicatori:
- indicatorii de rezultat ai programelor;
- indicatorii-țintă de evaluare a sistemului de CDI (tabelul 2);
- indicatorii de impact al sistemului de CDI (tabelul 3).
Etapa 5: Ajustarea alocațiilor inițiale pentru programele 1-5
Ajustarea se va efectua anual în funcție de:
a) rezultatele fiecărui program;
b) prioritățile economico-sociale ale României;
c) tendințele cercetării științifice pe plan mondial.
Performanțele programelor se măsoară prin indicatorii de rezultat ai fiecărui program și prin contribuția programelor la realizarea valorilor-țintă stabilite de A.N.C.S. pentru indicatorii prezentați în tabelele 2 și 3."
12. La anexa nr. 1, punctul 3.3 "Cadrul instituțional" se modifică și va avea următorul cuprins:
"3.3. Cadrul instituțional
În vederea coordonării științifice a conducerii unor programe, se constituie Consiliul Național pentru Dezvoltare și Inovare, organism consultativ de nivel național al autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare, fără personalitate juridică. Componența, structura și regulamentul de organizare și funcționare ale Consiliului Național pentru Dezvoltare și Inovare se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare."
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Ioan Nelu Botiș
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu
București, 16 februarie 2011.
Nr. 133.