Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 55 din 19 ianuarie 2011 privind stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic
(1) Se admit/admite introducerea pe piață și/sau punerea în funcțiune numai a produselor care îndeplinesc prevederile din măsurile de punere în aplicare relevante și care poartă marcajul CE, potrivit prevederilor art. 5.
(2) Controlul respectării prevederilor prezentei hotărâri se face de către autoritățile de supraveghere a pieței desemnate în acest scop, la propunerea autorității competente, în funcție de categoria de produs reglementată de măsurile de punere în aplicare.
(3) În vederea aplicării prevederilor prezentei hotărâri, autoritățile de supraveghere a pieței au următoarele responsabilități:
a) să organizeze efectuarea verificărilor adecvate ale conformității produsului, la scară corespunzătoare, și să oblige producătorul sau reprezentantul său autorizat să retragă toate produsele neconforme de pe piață, potrivit prevederilor art. 7;
b) să solicite părților în cauză furnizarea tuturor informațiilor necesare specificate în măsurile de punere în aplicare;
c) să preleveze mostre de produse și să le supună verificării pentru evaluarea conformității.
(4) Autoritățile de supraveghere a pieței raportează autorității competente rezultatele campaniilor de supraveghere a pieței, la finalizarea acestora.
(5) Autoritatea competentă informează Comisia Europeană cu privire la rezultatele supravegherii pieței.
(6) Consumatorii și oricare dintre părțile interesate pot să sesizeze autoritatea de supraveghere a pieței cu privire la observațiile pe care le au referitor la conformitatea produselor.