Articolul 7
Art. 7 din INSTRUCŢIUNI nr. 2 din 3 februarie 2011 privind auditarea sistemelor informatice utilizate de entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
- Capitolul IV Obligaţiile auditorilor IT
(1) Auditorii IT care auditează sistemele informatice utilizate de entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) au obligația de a se înscrie în Registrul public al C.N.V.M.
(2) În vederea înscrierii în Registrul public al C.N.V.M., auditorul IT trebuie să depună la C.N.V.M. o cerere care să cuprindă următoarele informații și documente anexate, după caz:
a) numele și prenumele complete și orice alt nume folosit;
b) locul și data nașterii;
c) codul numeric personal sau echivalentul acestuia, pentru persoanele străine;
d) seria și numărul documentului de identitate;
e) data eliberării documentului de identitate și emitentul;
f) domiciliul stabil/reședința (adresa completă - stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament, oraș, județ/sector, cod poștal, după caz);
g) cetățenia/naționalitatea și țara de origine;
h) adresa unde își desfășoară activitatea;
i) telefon/fax, e-mail, adresa paginii de internet, după caz;
j) certificatul de membru ISACA în copie legalizată, precum și dovada de membru activ emisă de către ISACA;
k) curriculum vitae, datat și semnat, cu prezentarea experienței profesionale;
l) certificatul de auditor al sistemelor informatice (CISA Certified Information Systems Auditor) în copie legalizată, precum și dovada faptului că certificarea este activă;
m) contract de asigurare de răspundere profesională de minimum 100.000 euro, în copie;
n) certificate de cazier judiciar și fiscal, în original sau copie legalizată, aflate în interiorul termenului de valabilitate;
o) dovada achitării tarifului de înscriere în Registrul public al C.N.V.M., în copie.
(3) Radierea din Registrul public al C.N.V.M. a auditorilor IT se realizează în următoarele condiții, după caz:
a) la cerere;
b) la decesul auditorului IT;
c) din alte cauze prevăzute de lege.