Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război

Articolul II

Articolul II

Art. II din ORDONANŢĂ nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război

privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, re , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 16, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilați, pentru invalizii de război, precum și pentru veteranii de război decorați cu ordine și medalii de război.

Veteranii de război decorați cu Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945», cei nedecorați, precum și văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii, ofițerii și ceilalți veterani de război decorați cu Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945» călătoresc la clasa I, iar cei nedecorați și văduvele de război, la clasa a II-a.

Veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere.

În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceștia le pot folosi și pentru însoțitori. Legitimațiile de transport tip card pot fi utilizate și de către soțul/soția sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezența titularului la efectuarea călătoriei.

Însoțitorii marilor mutilați și ai invalizilor de gradul I beneficiază de aceleași drepturi de transport gratuit și la aceeași clasă ca și titularii drepturilor ai căror însoțitori sunt;

(la 28-10-2002, Litera a) a art. 16 din Legea nr. 44/1994, de la pct. 1 al art. II din Ordonanța nr. 8 din 26 ianuarie 2011, , a fost modificată de )

2. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:

Abrogat

Pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute la art. 16 lit. a) persoanelor respective li se vor elibera legitimații de transport tip card, personalizate cu numele și codul numeric personal ale fiecărui beneficiar. Modul de utilizare, modelul, precum și datele ce vor fi înscrise în legitimațiile de călătorie tip card vor fi stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Cardul utilizat este cel emis persoanelor respective de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate și contravaloarea acestora.

(la 28-10-2002, Art. 16^1 din Legea nr. 44/1994, de la pct. 2 al art. II din Ordonanța nr. 8 din 26 ianuarie 2011, , a fost modificat de )

3. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:

Pentru acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de aplicarea acestei legi, fondurile necesare se vor suporta de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale ori locale.

Călătoria pe calea ferată se efectuează pe bază de legitimații de transport tip card puse la dispoziție de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la cererea asociațiilor veteranilor de război legal constituite. Achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale și auto județene, pe baza legitimațiilor de transport tip card, se face de către Ministerul Finanțelor Publice direct Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar costul biletelor pe mijloacele de călătorie în comun din municipii și orașe se suportă de către consiliile județene și locale.

Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și operatorii economici din domeniile respective de activitate vor lua fiecare măsurile necesare ce le revin pentru aplicarea prezentei legi.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.