Începe proba gratuită

DECIZIE nr. 7 din 4 ianuarie 2011 privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice

Articolul 42

Articolul 42

Art. 42 din DECIZIE nr. 7 din 4 ianuarie 2011 privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice

  1. Capitolul III Desemnarea prin licitaţie publică deschisă

Cererea-tip de desemnare ca furnizor de serviciu universal are formatul prevăzut în anexa nr. 2 și este însoțită de următoarele documente:

a) certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului privind inexistența unei proceduri de dizolvare voluntară, judiciară sau ca urmare a aplicării procedurilor de insolvență, unei proceduri de reorganizare judiciară ori a unei proceduri de concordat preventiv;

b) copii ale situațiilor financiare anuale pentru ultimii 3 ani sau pentru toată perioada scursă de la înființare, în cazul în care aceasta este mai mică de 3 ani, depuse la organele competente la care se înregistrează, potrivit legislației în vigoare;

c) propunerea tehnică împreună cu descrierea detaliată a mijloacelor tehnologice, materiale și umane pe baza cărora solicitantul va asigura furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pentru care solicită desemnarea;

d) propunerea financiară împreună cu justificarea eventualelor pierderi determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pentru care solicită desemnarea;

e) orice alte documente solicitate prin documentația licitației.