Articolul 28
Art. 28 din DECIZIE nr. 7 din 4 ianuarie 2011 privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice
- Capitolul II Măsuri în vederea realizării obiectivelor stabilite prin Strategia naţională privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice
- Secţiunea a 3-a Punerea la dispoziţia utilizatorilor finali a unui serviciu de informaţii privind abonaţii şi a registrului abonaţilor
(1) Furnizorul de serviciu universal desemnat pentru asigurarea serviciului de informații privind abonații are obligația de a lua măsurile necesare astfel încât să asigure tuturor utilizatorilor finali conectați la o rețea publică de telefonie accesul la serviciul pe care îl oferă, inclusiv de la telefoanele publice cu plată.
(2) Tarifele cu amănuntul și tarifele de gros percepute de furnizorul de serviciu universal desemnat în condițiile art. 22 alin. (1) pentru furnizarea serviciului de informații privind abonații se stabilesc pe baza principiilor transparenței și nediscriminării.