Începe proba gratuită

LEGE nr. 292 din 28 decembrie 2010 pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din LEGE nr. 292 din 28 decembrie 2010 pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010

Categoriile de cheltuieli ocazionate de aplicarea acordului prevăzut la art. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și se asigură din fondurile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor și ale .

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 28 decembrie 2010.

Nr. 292.

ACORD privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III)*)

___________

Notă

*) Traducere.

Părțile contractante, dorind să promoveze cooperarea în domeniul învățământului superior, în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală, denumit în continuare CEEPUS III, au decis următoarele:

Numărul „Art. 2” apare și în alte secțiuni ale formei.