Începe proba gratuită

LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Articolul 131

Articolul 131

Art. 131 din LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

  1. Capitolul VI

(1) CNPP este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale care administrează sistemul public de pensii.

(2) CNPP se află sub autoritatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

(3) Sediul CNPP este în municipiul București.

(4) Casa de pensii a municipiului București și casele județene de pensii sunt servicii publice, învestite cu personalitate juridică.

(5) CNPP are în subordine Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, denumit în continuare I.N.E.M.R.C.M., care este instituție publică cu personalitate juridică și autonomie științifică. În subordinea I.N.E.M.R.C.M. se înființează centre regionale de expertiză medicală a capacității de muncă.

(6) Statutul și structura organizatorică ale I.N.E.M.R.C.M. se stabilesc prin hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al I.N.E.M.R.C.M. și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacității de muncă.

(7) CNPP este acționar unic la Societatea Comercială de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă "T.B.R.C.M." - S.A.

(8) CNPP are în subordine Centrul Național de Formare și Pregătire Profesională, ca instituție cu personalitate juridică și autonomie științifică, ale cărui cheltuieli curente și de capital se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și din fonduri proprii.

(la 22-07-2018, Alineatul (8) din Articolul 131, Capitolul VI a fost modificat de )

(9) Statutul, organizarea și funcționarea Centrului Național de Formare și Pregătire Profesională se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea președintelui CNPP.

(la 22-07-2018, Articolul 131 din Capitolul VI a fost completat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 22.07.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 177 din 17 iulie 2018

    (la 22-07-2018, Alineatul (8) din Articolul 131 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 177 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 19 iulie 2018 )

    Vezi actul modificator
  2. 22.07.2018

    Completare

    LEGEA nr. 177 din 17 iulie 2018

    (la 22-07-2018, Articolul 131 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 111^1, Punctul 8, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 177 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 19 iulie 2018 )

    Vezi actul modificator