Începe proba gratuită

LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Articolul 115

Articolul 115

Art. 115 din LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

  1. Capitolul IV Pensii
  2. Secţiunea a 7-a Stabilirea și plata pensiilor

(1) În sistemul public de pensii, reluarea plății pensiei/indemnizației pentru însoțitor se face, la cerere, după cum urmează:

a) începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plății pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;

b) începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia s-a făcut după expirarea termenului prevăzut la lit. a) ;

c) de la data începerii anului școlar, în situația în care suspendarea plății pensiei s-a făcut în temeiul prevederilor art. 114 alin. (1) lit. g) și alin. (2) ;

d) de la data suspendării, în cazul pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor, suspendate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) .

Notă

Decizie de respingere: , .

(2) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea termenului general de prescripție și numai dacă între data suspendării și data reluării plății nu a intervenit, conform legii, o altă cauză de suspendare sau de încetare a plății.

(la 23-11-2017, Articolul 115 din Sectiunea a 7-a, Capitolul IV a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 23.11.2017

    Modificare

    LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 2017

    (la 23-11-2017, Articolul 115 din Sectiunea a 7-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 20 noiembrie 2017 )

    Vezi actul modificator