Articolul 8
Art. 8 din REGULAMENT CONSULAR din 16 septembrie 1999
- Capitolul II Exercitarea atribuţiilor consulare de către oficiile consulare de cariera
1. Atribuțiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de cariera prin:
a) funcționarii consulari, care pot fi consuli generali, consuli, viceconsuli sau agenți consulari;
b) diplomati cu atribuții consulare la misiunile diplomatice, numiți și notificati ca atare la autoritățile tarii de reședința.
2. Atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. Cu toate acestea, în împrejurări speciale, un funcționar consular poate, cu consimțământul statului de reședința, să își exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare.
3. Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, poate, după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune în mod expres la aceasta, sa insarcineze un oficiu consular de cariera stabilit într-un stat să își asume exercitarea atribuțiilor consulare într-un alt stat.
4. De asemenea, dacă după notificarea sa, statul de reședința nu se opune, un oficiu consular de cariera al statului român poate exercita atribuții consulare în statul de reședința în numele unui stat terț.