Începe proba gratuită

REGULAMENT CONSULAR din 16 septembrie 1999

Articolul 16

Articolul 16

Art. 16 din REGULAMENT CONSULAR din 16 septembrie 1999

  1. Capitolul II Exercitarea atribuţiilor consulare de către oficiile consulare de cariera

1. Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc acte notariale pe baza și în conformitate cu prevederile legii române și ale înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzanțelor internaționale.

Pct. 1 al art. 16 a fost modificat de pct. 3 al , .

2. La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

a) redactarea de înscrisuri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii;

b) autentificarea înscrisurilor, cu excepția transmisiunilor imobiliare încheiate prin acte juridice între vii;

c) legalizarea sigiliilor și semnăturilor;

d) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți;

e) certificarea unor fapte;

f) legalizarea de copii de pe înscrisuri;

g) efectuarea și legalizarea traducerilor;

h) primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;

i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

Pct. 2 al art. 16 a fost modificat de pct. 3 al , .

3. Activitățile notariale prevăzute la pct. 2, care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședință ori acordurile bilaterale nu se opun.

Pct. 3 al art. 16 a fost modificat de pct. 3 al , .

4. Actele notariale se îndeplinesc, după caz, la sediile misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se afla staționate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reședința sunt parte ori dacă legea locală nu se opune.

Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română.

Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular, purtând semnătura sa și sigiliul oficial, este de autoritate publică și are forta probanta prevăzută de lege.

Actele notariale întocmite de funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată, prin acțiune în anulare la instanța judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului român de procedura civilă.