Articolul 3
Art. 3 din DECIZIE nr. 864 din 1 noiembrie 2010 privind sancţionarea Societăţii Comerciale "AWD România Broker de Asigurare" - S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii
În vederea reanalizării cesiunilor de părți sociale, Societatea Comercială "AWD România Broker de Asigurare" - S.R.L., reprezentată legal prin domnul Ioan Felician Haita, administrator - director executiv, va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în limba română, următoarele:
- contractul de cesiune actualizat la data transmiterii, în legătură cu termenele și condiționările acestora în funcție de aprobările Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum și cu mențiunile referitoare la dreptul de preferință al vânzătorilor;
- convenția privind "răspunderea storno" aflată în curs de semnare la data controlului cu privire la anularea (stornarea) contractelor intermediate pentru Societatea Comercială "Generali Asigurări" - S.A.;
- orice alte înscrisuri care reprezintă condiționări în contractele de cesiune, atât pentru data semnării acestora, cât și pentru viitor.