Articolul 11
Art. 11 din ORDIN nr. 1.548 din 9 noiembrie 2010 privind aprobarea Metodologiei de evaluare, selectare şi de finanţare a proiectelor din cadrul programelor de interes naţional în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada 2010-2012
- Anexa
(1) Eventualele contestații se formulează în scris și se depun la registratura autorității finanțatoare în cel mult 5 zile de la data la care aplicantul ia cunoștință despre rezultatul procedurii de selecție de proiecte. Autoritatea finanțatoare va soluționa eventualele contestații în cel mult 15 zile de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor.
(2) Contestația depusă de un aplicant trebuie să respecte condițiile de formă și de fond menționate în ghidul aplicantului specific.
(3) Componența nominală a comisiilor de soluționare a contestațiilor, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestora se aprobă prin ordin al conducătorului autorității finanțatoare.
(4) După soluționarea contestațiilor și finalizarea evaluării ca urmare a deciziilor comisiilor de soluționare a contestațiilor, conducătorul autorității finanțatoare aprobă prin ordin listele cuprinzând proiectele declarate câștigătoare, în vederea încheierii convențiilor de finanțare.