Articolul 15
Art. 15 din REGULAMENT nr. 14 din 30 septembrie 2010 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
- Capitolul II Expuneri mari
- Secţiunea a 2-a Limite aplicabile expunerilor mari
(1) Instituțiile de credit care utilizează metoda extinsă a garanțiilor financiare sau care au dreptul să utilizeze metoda prevăzută la art. 14 pentru a calcula valoarea expunerilor în scopurile art. 9 trebuie să efectueze periodic simulări pentru situații de criză privind concentrările de risc de credit, inclusiv în ceea ce privește valoarea realizabilă a oricărei garanții acceptate.
(2) Aceste simulări periodice pentru situații de criză iau în considerare riscurile provenite din modificările potențiale în condițiile pieței, care ar putea avea un impact negativ asupra adecvării fondurilor proprii ale instituțiilor de credit, precum și riscurile provenite din valorificarea garanțiilor în situații de criză.
(3) Instituția de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că simulările pentru situații de criză pe care le derulează sunt adecvate pentru evaluarea riscurilor respective.
(4) În cazul în care o astfel de simulare pentru situații de criză indică o valoare realizabilă a garanției acceptate mai mică decât valoarea care ar putea fi luată în considerare prin utilizarea metodei extinse a garanțiilor financiare sau, după caz, a metodei descrise la art. 14, valoarea garanției care poate fi luată în considerare la determinarea valorii expunerilor în sensul art. 9 se reduce corespunzător.
(5) Instituțiile de credit trebuie să includă următoarele elemente în strategia de administrare a riscului de concentrare:
a) politici și proceduri pentru administrarea riscurilor rezultate din decalajele dintre scadența expunerii și scadența protecției creditului aferentă expunerilor respective;
b) politici și proceduri pentru cazurile în care o simulare pentru situații de criză indică o valoare realizabilă a garanției mai mică decât valoarea luată în considerare prin utilizarea metodei extinse a garanțiilor financiare sau metodei descrise la art. 14; și
c) politici și proceduri privind riscul de concentrare ce rezultă în urma aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit și, în special, expunerile mari indirecte, de exemplu expunerile față de un emitent de titluri acceptate drept garanție.