Articolul 12
Art. 12 din REGULAMENT nr. 14 din 30 septembrie 2010 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
- Capitolul II Expuneri mari
- Secţiunea a 2-a Limite aplicabile expunerilor mari
(1) Următoarele expuneri sunt excluse de la aplicarea prevederilor art. 9:
a) elemente de activ reprezentând creanțe asupra administrațiilor centrale sau băncilor centrale, cărora, în cazul în care sunt negarantate, li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit , cu modificările și completările ulterioare;
b) elemente de activ reprezentând creanțe asupra organizațiilor internaționale sau băncilor de dezvoltare multilaterală, cărora, în cazul în care sunt negarantate, li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit , cu modificările și completările ulterioare;
c) elemente de activ reprezentând creanțe garantate în mod explicit de administrații centrale, bănci centrale, organizații internaționale, bănci multilaterale de dezvoltare sau de entități din sectorul public, atunci când creanțelor negarantate asupra respectivelor entități care furnizează garanția personală li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit , cu modificările și completările ulterioare;
d) alte expuneri față de sau garantate de administrații centrale, bănci centrale, organizații internaționale, bănci multilaterale de dezvoltare sau entități din sectorul public, atunci când creanțelor negarantate asupra entității față de care expunerea este înregistrată sau de către care este garantată li se aplică o pondere de risc de 0%, potrivit , cu modificările și completările ulterioare;
e) elemente de activ reprezentând creanțe asupra autorităților regionale sau locale ale statelor membre, în cazul în care aceste creanțe primesc o pondere de risc de 0%, potrivit , cu modificările și completările ulterioare, precum și alte expuneri față de autoritățile regionale sau locale respective ori garantate de acestea, în cazul în care aceste creanțe primesc o pondere de risc de 0% potrivit aceluiași regulament;
f) expuneri față de contrapartidele menționate la , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care primesc o pondere de risc de 0% potrivit aceluiași regulament; expunerile care nu îndeplinesc criteriile respective, indiferent dacă sunt sau nu exceptate de la dispozițiile art. 9, se tratează ca expuneri față de o parte terță;
g) elemente de activ și alte expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Băncii Naționale a României, prin garanții reale reprezentate de depozite de numerar (cash deposits) plasate la instituția de credit împrumutătoare sau la o instituție de credit care este societatea-mamă sau o filială a instituției de credit împrumutătoare; numerarul încasat din instrumente de tipul credit linked note emise de instituția de credit, împrumuturile acordate de către o contrapartidă instituției de credit și depozitele unei contrapartide păstrate la instituția de credit, care fac obiectul unui acord de compensare bilanțieră recunoscut potrivit , cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi încadrate la această literă;
h) elemente de activ și alte expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Băncii Naționale a României, prin garanții reale reprezentate de certificate de depozit emise de instituția de credit împrumutătoare sau de o instituție de credit care este societatea-mamă sau o filială a instituției de credit împrumutătoare și încredințate oricăreia dintre acestea;
i) expuneri care decurg din facilitățile de credit neutilizate care sunt clasificate, potrivit anexei la , cu modificările și completările ulterioare, ca elemente din afara bilanțului cu grad de risc scăzut și în legătură cu care există un acord încheiat cu clientul sau grupul de clienți aflați în legătură, în temeiul căruia facilitatea poate fi utilizată doar dacă se stabilește că utilizarea nu va cauza depășirea limitei aplicabile potrivit art. 9.
(2) Pentru fiecare dintre expunerile de mai jos se va excepta de la aplicarea art. 9 partea calculată ca diferență între valoarea expunerii respective și rezultatul înmulțirii acesteia cu ponderea aferentă:
(i) pondere 0%:
a) elemente de activ care constituie creanțe asupra băncilor centrale sub formă de rezerve minime obligatorii deținute la aceste bănci centrale și care sunt exprimate în monedele lor naționale;
b) elemente de activ reprezentând creanțe asupra autorităților centrale sub formă de cerințe de lichiditate reglementate deținute în titluri de stat, exprimate și finanțate în monedele lor naționale, cu condiția ca ratingul respectivelor autorități centrale, furnizat de o instituție externă de evaluare a creditului nominalizată, să fie din categoria investment grade;
(îi) pondere 10%-obligațiunile garantate care îndeplinesc condițiile prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare;
(iii) pondere 20%:
a) elemente de activ reprezentând creanțe asupra administrațiilor regionale sau autorităților locale ale statelor membre, în cazul în care acestor creanțe li se aplică o pondere de risc de 20%, potrivit , cu modificările și completările ulterioare, precum și alte expuneri față de ori garantate de aceste administrații regionale sau autorități locale, creanțe cărora li se aplică o pondere de risc de 20% potrivit aceluiași regulament;
b) obligațiuni garantate prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare;
c) elemente de activ reprezentând creanțe și alte expuneri față de instituții, cu condiția ca expunerile respective să nu constituie fonduri proprii ale acestor instituții, scadența să nu depășească ziua lucrătoare următoare și să nu fie exprimate într-o monedă de tranzacționare importantă;
d) elemente de activ reprezentând creanțe și alte expuneri față de instituțiile de credit înregistrate de instituțiile de credit care funcționează pe bază neconcurențială, care acordă împrumuturi, în baza programelor legislative sau a statutului lor, pentru încurajarea anumitor sectoare ale economiei, în cadrul anumitor forme de supraveghere a administrației publice și al anumitor restricții privind utilizarea împrumuturilor, cu condiția ca respectivele expuneri să rezulte din asemenea împrumuturi care sunt transferate beneficiarilor prin intermediul altor instituții de credit;
(iv) pondere 50%:
a) obligațiuni garantate prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare;
b) 50% din acreditivele documentare înregistrate în afara bilanțului cu grad de risc moderat și din facilitățile de credit neutilizate înregistrate în afara bilanțului cu grad de risc moderat, prevăzute în anexa la , cu modificările și completările ulterioare, și 80% din garanții, altele decât garanțiile pentru credite care au un temei legal și care sunt acordate membrilor prin scheme de garantare mutuală având statut de instituții de credit.