Articolul 22
Art. 22 din NORMĂ nr. 12 din 29 septembrie 2010 privind autorizarea de constituire a societăţii de pensii şi autorizarea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat
- Capitolul II Autorizarea de constituire a societăţii de pensii
- Secţiunea a 4-a Procedura de acordare a autorizaţiei de constituire sau de respingere a cererii de autorizare de constituire a societăţii de pensii
(1) Apariția unor modificări față de condițiile în care a fost acordată autorizația de constituire a societății de pensii determină o nouă evaluare din partea Comisiei în cadrul procesului de acordare a autorizării de administrare, putând atrage revocarea deciziei de autorizare de constituire, în cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentei norme.
(2) Apariția oricăror modificări ale informațiilor sau documentelor depuse pentru acordarea autorizației de constituire, pe perioada de funcționare a administratorilor, necesită autorizarea acestora, în prealabil, de către Comisie, care emite o decizie de autorizare a modificărilor în acest sens.
(3) În cazul în care modificările nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Lege și de prezenta normă, Comisia emite o decizie de respingere, scrisă și motivată, care se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(4) În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în termen de 10 zile calendaristice de la data emiterii actelor de modificare, administratorii vor notifica Comisiei cu privire la:
a) modificarea procedurilor menționate la art. 14;
b) modificarea spațiului destinat sediului social, cu condiția ca pe toată perioada de funcționare administratorul să îndeplinească prevederile art. 16.
Alin. (5) al aprobată de , .
(6) Notificările prevăzute la alin. (5) vor fi însoțite de hotărârile organului statutar competent pentru aprobarea lor.
Alin. (6) al aprobată de , .