Articolul 2
Art. 2 din ORDONANŢĂ nr. 25 din 25 august 2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Prezenta schemă se aplică până la data de 31 decembrie 2013 în sectorul producției primare de produse agricole și constă în subvenționarea ratei dobânzii la creditele bancare contractate de producătorii agricoli cu instituțiile de credit sau cu instituțiile financiare nebancare.
(2) Schema se aplică tuturor contractelor de credit încheiate de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe până la data de 31 decembrie 2011 inclusiv.
(3) Contractele de credit se încheie pe orice perioadă, iar subvenția se calculează la sumele reprezentând dobânzi plătite instituțiilor finanțatoare de către debitori, aferente valorilor creditelor utilizate, calculate până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv. După această dată, creditelor bancare contractate de producătorii agricoli cu instituțiile de credit sau cu instituțiile financiare nebancare li se aplică rate ale dobânzii cel puțin egale cu rata definită în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont.
(4) Măsurile de ajutor de stat temporare prevăzute de prezenta ordonanță nu pot fi cumulate cu ajutoarele care se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2011 și fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.535/2007 al Comisiei din 20 decembrie 2007 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producției de produse agricole, pentru aceleași costuri eligibile.
a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 206 din 7 noiembrie 2011 .