Articolul 19
Art. 19 din NORMĂ nr. 9 din 27 iulie 2010 privind sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2010 a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
- Capitolul VI Prevederi privind sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2010 pentru brokerii de pensii private
(1) Dosarul raportărilor contabile la 30 iunie 2010 ale unui broker de pensii trebuie să cuprindă:
a) raportările contabile, pe suport hârtie, semnate și ștampilate, și în format electronic;
b) balanța de verificare a conturilor sintetice, în format hârtie, semnată și ștampilată pe fiecare pagină.
(2) Raportările contabile prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conform anexei nr. A1;
b) Contul de profit și pierdere, conform anexei nr. A2;
c) Date informative, conform anexei nr. A3.