Articolul 48
Art. 48 din LEGE nr. 93 din 13 aprilie 1933 pentru organizarea cadastrului funciar şi pentru introducerea cărţilor funduare în Vechiul Regat şi Basarabia
- Partea III Cărţile funduare
- Capitolul 3 Declararea proiectelor drept cărţi funduare legale
Vor fi somate a face declarațiuni:
a) Toate persoanele care, avînd un drept cîștigat înainte de ziua inaugurarii cărților funduare, ar pretinde o modificare a inscriptiunii privitoare la raportul de proprietate sau posesiune, indiferent dacă acea modificare ar trebui să se facă prin dezlipire, alipire sau transcriere, prin schimbarea caracterizarii imobilelor sau în alt mod;
b) Toate persoanele care au dobîndit înainte de ziua inaugurarii cărților funduare drepturi de ipoteca, de servitute sau alte drepturi reale, asupra imobilelor înscrise în registru, întru cat aceste drepturi nefiind înscrise cu ocaziunea infiintarii noilor registre, vor putea să fie înscrise ca "sarcini vechi".
Obligațiunea de a face declarațiunea subzistă și în cazul cînd dreptul supus declaratiunii este invederat în registru proprietății sau într'un registru de transcripțiuni sau inscriptiuni, în registrul foilor dotale sau de urmărire, sau într'o deciziune, sentinta sau alta hotărîre judecătorească, sau dacă partea a introdus la o instanța o cerere privitoare la acest drept.
Ordonanța va trebui sa menționeze expres aceasta din urma dispozițiune.