Articolul 325
Art. 325 din REGULAMENT nr. 005 din 26 octombrie 2005 pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare
- Partea A III-A CIRCULAȚIA TRENURILOR
- Capitolul II DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND ORGANIZAREA CIRCULAȚIEI TRENURILOR
- Secţiunea a 9-a Închideri de linie și/sau scoateri de sub tensiune a liniei de contact pentru lucrări
În toate cazurile de închidere a liniei curente sau a liniei/liniilor din stație, după primirea dispoziției de aprobare a închiderii și înscrierea acesteia în RRLISC, IDM ia următoarele măsuri:
a) verifică, prin raportarea de către agenți, dacă s-a executat acoperirea liniei închise conform reglementărilor specifice în vigoare;
b) evidențiază linia închisă folosind capacele vopsite în roșu și tăblițele prevăzute cu inscripția "linia închisă" care se aplică pe butoane, manete sau tabloul de chei, în funcție de tipul instalației, în locul cel mai potrivit pentru a atrage atenția, respectiv ia măsurile prevăzute în instrucțiunile de manipulare a instalațiilor respective;
c) efectuează circulația și manevra cu respectarea noilor condiții stabilite.