Articolul 323
Art. 323 din REGULAMENT nr. 005 din 26 octombrie 2005 pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare
- Partea A III-A CIRCULAȚIA TRENURILOR
- Capitolul II DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND ORGANIZAREA CIRCULAȚIEI TRENURILOR
- Secţiunea a 9-a Închideri de linie și/sau scoateri de sub tensiune a liniei de contact pentru lucrări
În toate cazurile, deschiderea liniei curente se face în următoarele condiții:
a) după primirea comunicării scrise privind terminarea lucrării din partea executantului autorizat, responsabilul SC al subunității de întreținere a căii sau împuternicitul său în funcție de cel puțin picher, face personal revizia liniei cu privire la asigurarea condițiilor de siguranța circulației, după care avizează terminarea lucrărilor și retragerea utilajelor sau trenului de lucru prin telefonogramă sau prin înscriere în RRLISC al uneia din stațiile vecine, precizând data și ora de la care circulația trenurilor se poate relua, asigurarea gabaritului în zona lucrării, viteza de circulație maximă admisă, precum și alte eventuale condiții de siguranță a circulației;
b) după terminarea lucrărilor la instalațiile SCB, IFTE, sau TC care nu afectează integritatea liniei și/sau a lucrărilor de artă, deschiderea liniei curente se face pe baza avizului asupra terminării lucrărilor, retragerea utilajelor sau trenului de lucru și asigurarea condițiilor de siguranța circulației, dat prin telefonogramă și prin înscriere în RRLISC al uneia din stațiile vecine de către șefii subunităților de întreținere a instalațiilor SCB, IFTE sau TC sau de către împuterniciții acestora în funcție de cel puțin electromecanic;
c) IDM care primește comunicările prevăzute la lit. a) și/sau lit. b) transmite operatorului de circulație avizul de terminare a lucrărilor și retragerea utilajelor sau trenului de lucru, înscris în RRLISC solicitând dispoziție pentru deschiderea liniei în condițiile stabilite în aviz;
d) după deschiderea liniei, operatorul de circulație și IDM procedează la schimbul de telefonograme ca în cazul închiderii planificate a liniei curente;
e) imediat după deschiderea liniei curente, IDM dispozitor transmite posturilor din subordine - dacă există - dispoziția pentru deschiderea liniei curente și pentru ridicarea discurilor roșii; în stațiile înzestrate cu instalații CED sau CE în care nu se aplică alte sisteme de interzicere (restricționare) a efectuării parcursurilor de expediere din stație spre linia curentă închisă, prevăzute în instrucțiunile de manipulare a instalațiilor de siguranța circulației din fiecare stație, IDM transmite dispoziția pentru ridicarea discurilor roșii, agenților autorizați ai executantului lucrării;
f) în cazul în care legăturile telefonice cu operatorul de circulație sunt întrerupte, IDM din stația cu sens de prioritate, îndeplinește și atribuțiile operatorului de circulație referitoare la deschiderea liniei.