Articolul 282
Art. 282 din REGULAMENT nr. 005 din 26 octombrie 2005 pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare
- Partea A III-A CIRCULAȚIA TRENURILOR
- Capitolul II DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND ORGANIZAREA CIRCULAȚIEI TRENURILOR
- Secţiunea a 5-a Circulația mijloacelor de intervenție și a UAM pe linia curentă închisă
(1) Ieșirea în linie curentă închisă a mijloacelor de intervenție și UAM se face ca trenuri de serviciu în baza condițiilor stabilite în ordinul de circulație.
(2) Pe secții de circulație înzestrate cu BLA, în ordinul de circulație se menționează:
a) în cazul în care mijlocul de intervenție sau UAM se expediază spre urma trenului rămas în linie curentă:
"circulați pe baza semnalelor de trecere ale BLA cu viteza stabilită, cu respectarea restricțiilor de viteză, până la primul semnal luminos care ordonă oprirea, de unde veți circula cu viteza maximă de 20 km/h până la km.........." locul unde trebuie să se acorde ajutorul;
b) în cazul în care mijlocul de intervenție sau UAM se expediază spre capul trenului:
"circulați cu viteza maximă de 20 km/h, cu respectarea restricțiilor de viteză, fără a lua în considerare semnalele luminoase de trecere ale BLA, cu excepția celor care fac funcția de semnal de avarie, până la km...." - locul unde trebuie să se acorde ajutorul.
(3) Pe secții de circulație neînzestrate cu BLA, atât ziua cât și noaptea, în ordinul de circulație se menționează:
"circulați cu viteza maximă de 40 km/h cu respectarea restricțiilor de viteză, până la km........ (distanța de cel puțin 1 km de locul unde se găsește trenul oprit) și cu viteza maximă de 20 km/h de la km...... până la km....." - locul unde trebuie să acorde ajutorul.
(4) În toate cazurile în care mijlocul de intervenție și/sau UAM se îndrumă spre urma trenului, poziția kilometrică până la care acestea circulă cu cel mult 20 km/h, se calculează și se înscrie în ordinul de circulație înmânat mecanicului, ținându-se cont de lungimea trenului pentru care se solicită mijloc de intervenție.