Articolul 272
Art. 272 din REGULAMENT nr. 005 din 26 octombrie 2005 pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare
- Partea A III-A CIRCULAȚIA TRENURILOR
- Capitolul II DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND ORGANIZAREA CIRCULAȚIEI TRENURILOR
- Secţiunea a 4-a Oprirea neprevăzută a unui tren în linie curentă
(1) În cazul în care locomotiva trenului este deservită numai de mecanic, constatarea și înlăturarea neregulilor apărute la tren se fac de către șeful de tren.
(2) Șeful de tren, în funcție de situația existentă, este obligat:
a) să ia legătura cu mecanicul și să stabilească împreună cauzele opririi și condițiile de circulație în continuare;
b) să ia măsuri de înlăturare a obstacolelor dacă acest lucru este posibil;
c) să ia măsuri pentru acoperirea obstacolului sau a locului care constituie un pericol în circulația trenurilor pe liniile vecine, dacă este cazul;
d) să comunice stațiilor vecine, prin radiotelefon, telefon sau în scris prin curier, neasigurarea gabaritului de liberă trecere pe linia pe care circulă trenul sau pe linia alăturată, dacă este cazul.
(3) În cazul în care oprirea trenului se datorează unor defecțiuni ce nu pot fi remediate de către șeful de tren, mecanicul se deplasează pentru remedierea defecțiunilor, iar în cabina de conducere a locomotivei rămâne șeful de tren.
Când trenul este oprit pe o porțiune de linie cu declivitate mai mare de 150/00, mecanicul nu are voie să părăsească locomotiva și solicită locomotivă de ajutor.