Articolul 208
Art. 208 din REGULAMENT nr. 005 din 26 octombrie 2005 pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare
- Partea A III-A CIRCULAȚIA TRENURILOR
- Capitolul I ORGANIZAREA CIRCULAȚIEI TRENURILOR
- Secţiunea a 14-a Circulația trenurilor după sistemul blocului de linie automat
(1) În cazul circulației trenurilor după sistemul BLA, trenul se expediază fără consimțământul prealabil al IDM dispozitor din stația primitoare vecină, pe baza indicației de liber a semnalului luminos de ieșire.
(2) Pentru expedierea unui tren, IDM dispozitor este obligat să execute în ordine următoarele:
a) să se convingă că linia curentă până la stația vecină nu este ocupată de UAM sau de vehicule cu și fără motor care se pot scoate de pe linie cu brațele;
b) să verifice primirea reavizului de sosire de la stația vecină, dacă este cazul;
c) să retragă și să oprească manevra;
d) să închidă, respectiv să dea ordin de închidere a barierelor din incinta stației;
e) să anunțe trenul la posturile de barieră din linie curentă;
f) să execute parcursul de ieșire și să verifice pe luminoschemă sau pe display dacă acesta corespunde pentru trenul, linia și direcția comandată și dacă semnalele de ieșire, respectiv de parcurs, acolo unde există, sunt pe liber;
g) să dea personal semnalul "pornirea trenului" sau să transmită ordinul de plecare al trenului;
h) să supravegheze trenul prin defilare la plecarea sau trecerea acestuia;
i) să verifice pe luminoschemă sau pe display, ieșirea completă a trenului;
j) să transmită stației vecine avizul de plecare;
k) să raporteze operatorului de circulație ora plecării/trecerii trenului, precum și linia de expediere/trecere.
(3) UAM și trenurile care au în compunere vehicule feroviare care nu șuntează sigur nu se expediază la sector de bloc între ele. Aceste vehicule sau trenuri se pot expedia după un tren (care șuntează sigur) la sector de bloc. Expedierea altui tren după acestea se face numai după primirea reavizului de sosire de la stația vecină.
În cazul stațiilor înzestrate cu instalații CED sau CE, în PTE se stabilesc prevederi de amănunt privind modul de verificare a stării de liber pe teren a secțiunilor izolate după expedierea/trecerea sau gararea trenurilor care au în compunere vehicule feroviare care nu șuntează sigur.
(4) În cazul în care necesitățile impun expedierea unui tren de pe o linie neînzestrată cu semnal luminos de ieșire, expedierea se face în condițiile prevăzute pentru cazurile defectării semnalului luminos de ieșire.
(5) În cazul în care pentru expedierea unui tren, orientarea automată a BLA nu este posibilă, este necesară schimbarea orientării BLA din butoanele special destinate; pentru aceasta IDM dispozitor face mai întâi verificarea liniei curente împreună cu operatorul de circulație și cu IDM dispozitor din stația vecină, astfel cum este prevăzut la art. 190 alin. (2) și dacă linia curentă este liberă se consideră deranjament al instalației, se consemnează în RRLISC, procedându-se în continuare conform prevederilor din instrucțiunile de manipulare a instalațiilor.
(6) Înapoierea în stație a unui tren expediat până la un punct din linie curentă, respectiv a locomotivei împingătoare nelegată la tren, se face în baza condițiilor fixate prin ordinul de circulație.