Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 11 din 27 aprilie 2010 privind administrarea specială a entităţilor autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

Articolul 17

Articolul 17

Art. 17 din REGULAMENT nr. 11 din 27 aprilie 2010 privind administrarea specială a entităţilor autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

Radierea înregistrării unui administrator special de la C.N.V.M., prin retragerea atestatului de înscriere în Registrul C.N.V.M., se poate realiza de către C.N.V.M. în următoarele situații:

a) în situația în care administratorul special nu respectă oricare dintre obligațiile care decurg din activitatea de administrare specială, inclusiv cele legate de transmiterea completă a rapoartelor sau documentelor prevăzute de reglementările în vigoare ori solicitate de C.N.V.M., precum și în cazul în care C.N.V.M. constată pe parcursul administrării speciale că administratorul special nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4;

b) la decesul administratorului special persoană fizică sau, după caz, ca urmare a dizolvării/lichidării ori a constatării stării de insolvabilitate a administratorului special persoană juridică;

c) din orice alte cauze de încetare prevăzute de lege.