Articolul 7
Art. 7 din LEGEA nr. 69 din 16 aprilie 2010 responsabilității fiscal-bugetare
- Capitolul II Principiile, obiectivele și regulile politicii fiscal-bugetare
- Secţiunea a 3-a Regulile politicii fiscal-bugetare
Regula prevăzută la art. 6 se consideră respectată dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
a) limita inferioară a soldului structural anual al administrației publice nu este mai mică de –0,5% din produsul intern brut la prețurile pieței;
b) atunci când raportul dintre datoria publică calculată conform metodologiei Uniunii Europene și produsul intern brut, la prețurile pieței, este semnificativ sub nivelul de 60% și când riscurile în ceea ce privește sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice sunt scăzute, limita inferioară a soldului structural anual al administrației publice nu este mai mică de –1,0% din produsul intern brut la prețurile pieței;
c) soldul structural anual al administrației publice se situează la un nivel sau se ajustează anual conform unui calendar de ajustare care ține cont și de recomandările formulate de instituțiile Uniunii Europene în cadrul procesului de supraveghere macroeconomică și bugetară, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2024/1.263 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2024 privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.466/97 al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2024/1.263, sau ale Regulamentului (CE) nr. 1.467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
(la 02-04-2026, Articolul 7, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificat de )