Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 281 din 31 martie 2010 privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii din cadrul proiectului "Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa şi instruirea personalului aferent" din judeţele Botoşani şi Vâlcea
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în anexa nr. 1 se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.