Articolul 27
Art. 27 din INSTRUCŢIUNI nr. 82 din 29 martie 2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative
- Capitolul IV Dispoziții finale
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor instrucțiuni, instituțiile prefectului:
a) transmit la Ministerul Administrației și Internelor - structura coordonatoare:
1. datele de legătură ale biroului apostilă constând în numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail, în vederea publicării pe pagina de internet a Ministerului Administrației și Internelor;
2. lista cu numele și numerele de telefon ale persoanelor care lucrează în cadrul biroului apostilă;
b) afișează la sediul instituției prefectului, într-un spațiu accesibil publicului, și publică pe site-ul instituției prefectului următoarele:
1. textul Convenției;
2. lista statelor semnatare ale Convenției;
3. lista statelor semnatare ale Convenției cu care România a încheiat convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă;
4. prevederile art. 6-9 din prezentele instrucțiuni;
(la 09-03-2017, Punctul 5, litera b), Articolul 27, Capitolul IV a fost abrogat de )
6. modelul de cerere;
7. numărul camerei unde este organizată activitatea biroului apostilă;
8. programul pentru primirea/eliberarea documentelor;
9. numerele de telefon care pot fi apelate pentru obținerea de informații suplimentare, adresa poștală pentru corespondența scrisă, precum și adresa de e-mail pentru corespondența electronică.
(la 11-10-2016, Punctul 9 din Articolul 27, Capitolul IV a fost modificat de )