Articolul 17
Art. 17 din NORMA nr. 3 din 2010 privind procedura de efectuare a controlului entităţilor care desfăşoară activităţi în sistemul de pensii private
- Capitolul I Dispoziţii generale
- Secţiunea a 2-a Procedura de efectuare a controlului
(1) Pe baza raportului privind controlul și a observațiilor la acesta, prin decizie, Comisia poate aplica sancțiuni potrivit legislației și/sau dispune măsuri în scopul prevenirii sau remedierii oricăror situații care prejudiciază interesele participanților și beneficiarilor la fondurile de pensii private.
(2) Entitatea controlată poate formula plângere prealabilă împotriva deciziei Comisiei prin care sunt aplicate sancțiuni sau dispuse măsuri, în conformitate cu dispozițiile , cu modificările și completările ulterioare.
CAP III
Drepturile și obligațiile persoanelor împuternicite să efectueze controlul și ale entităților supuse controlului