Articolul 4
Art. 4 din REGULAMENT nr. 5 din 2010 privind utilizarea sistemului de conturi globale, aplicarea mecanismelor cu şi fără prevalidarea instrumentelor financiare, efectuarea operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare, a celor de constituire a garanţiilor asociate acestora şi a tranzacţiilor de vânzare în lipsă
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Operațiunile de luare de împrumut de instrumente financiare se pot realiza exclusiv pentru următoarele scopuri:
a) în vederea efectuării de tranzacții de vânzare în lipsă, inclusiv în cazul în care instrumentele financiare sunt împrumutate inițial de intermediari pentru a fi date cu împrumut ulterior clienților proprii sau clienților altei S.S.I.F. în vederea efectuării de tranzacții de vânzare în lipsă;
(la 01-08-2017, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 4, Capitolul I a fost modificată de )
b) în vederea efectuării de operațiuni în contul de marjă;
c) în vederea finalizării decontării tranzacțiilor, în situația în care intermediarul care prestează servicii de custodie nu transmite depozitarului central ordinul de transfer corespunzător instrucțiunii aferente decontării unei tranzacții de alocare;
d) în vederea finalizării decontării tranzacțiilor, în situația în care, la data decontării, se constată faptul că instrumentele financiare nu sunt disponibile la decontare;
e) în contextul activităților de formator de piață;
f) în vederea efectuării operațiunilor de decontare a instrumentelor financiare derivate care implică livrare fizică;
g) în contextul exercitării rolului de participant autorizat al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare (O.P.C.V.M.) tranzacționabil sau al administrării unui O.P.C.V.M. tranzacționabil;
h) în orice altă situație, în vederea finalizării decontării, caz în care depozitarul central va notifica de îndată A.S.F. și va aplica sancțiunile corespunzătoare, în conformitate cu reglementările proprii.
(2) Se interzice luarea cu împrumut de instrumente financiare prin care se urmărește exclusiv obținerea de dividende sau exercitarea de voturi în cadrul adunărilor generale ale acționarilor.
(3) Răspunderea cu privire la respectarea scopului pentru care este realizat împrumutul de instrumente financiare aparține intermediarilor implicați.
a fost modificat de pct. 5 al art. II din REGULAMENTUL nr. 6 din 13 mai 2016, .