Articolul 27
Art. 27 din REGULAMENT nr. 5 din 2010 privind utilizarea sistemului de conturi globale, aplicarea mecanismelor cu şi fără prevalidarea instrumentelor financiare, efectuarea operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare, a celor de constituire a garanţiilor asociate acestora şi a tranzacţiilor de vânzare în lipsă
- Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale
(1) În vederea utilizării sistemului de conturi globale, precum și pentru realizarea de operațiuni de împrumut de instrumente financiare și de tranzacții de vânzare în lipsă, reglementările proprii ale depozitarilor centrali, ale operatorilor de piață și, după caz, ale operatorilor de sistem trebuie să conțină prevederi exprese care să respecte cerințele prevăzute la cap. II-V.
(2) Obligațiile participanților prevăzute în cap. II-V trebuie să constituie cerințe exprese de menținere a acestora în sistemele administrate de către depozitarul central, operatorul de piață și, după caz, operatorul de sistem, iar nerespectarea acestor obligații trebuie să conducă la aplicarea măsurilor corespunzătoare.
a fost modificat de pct. 10 al art. II din REGULAMENTUL nr. 6 din 13 mai 2016, .