Articolul 14
Art. 14 din REGULAMENT nr. 5 din 2010 privind utilizarea sistemului de conturi globale, aplicarea mecanismelor cu şi fără prevalidarea instrumentelor financiare, efectuarea operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare, a celor de constituire a garanţiilor asociate acestora şi a tranzacţiilor de vânzare în lipsă
- Capitolul IV Operațiunile de împrumut de valori mobiliare și de constituire a garanțiilor asociate acestora
(1) Monitorizarea de către depozitarul central a operațiunilor de împrumut de instrumente financiare, precum și a celor de constituire a garanțiilor asociate acestora, efectuate în conturile globale deschise de către intermediari în sistemul depozitarului central în numele clienților, se va realiza exclusiv la nivelul numărului total de instrumente financiare libere de sarcini și, respectiv, afectate de garanția financiară sau ipotecate, segregate pe ISIN.
(2) În vederea evidențierii numărului total de instrumente financiare ce fac obiectul operațiunilor de împrumut și al sarcinilor înregistrate în conturile globale deschise de către intermediari în sistemul depozitarului central în numele clienților, reglementările proprii ale depozitarului central trebuie să prevadă obligația participanților la sistemul depozitarului central de a instructa în mod corespunzător depozitarul central ori de câte ori în sistemele lor proprii de back office este înregistrată o astfel de operațiune.
a fost modificat de pct. 6 al art. II din REGULAMENTUL nr. 6 din 13 mai 2016, .