Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 151 din 23 februarie 2010 privind aprobarea Programului "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti"
(1) Casele prevăzute a fi construite potrivit Programului reprezintă obiective de investiții publice promovate și derulate de către Agenția Națională pentru Locuințe, cu finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în limita sumelor alocate cu această destinație prin legea bugetului de stat.
(2) Casele construite prin Program aparțin domeniului public al statului și sunt administrate, în condițiile legii, de autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate și nu pot fi vândute.
(3) După finalizarea lucrărilor de construcție și punerea în funcțiune a caselor prevăzute la alin. (2), acestea se preiau în administrare, prin protocol încheiat cu Agenția Națională pentru Locuințe, de către consiliile locale ale comunelor în a căror rază administrativ-teritorială se află, potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 23 februarie 2010.
Nr. 151.