Articolul II
Art. II din HOTĂRÂRE nr. 104 din 17 februarie 2010 privind modificarea alin. (3^1) al art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional
Certificatele electronice emise de către operatorul sistemului pot fi utilizate de contribuabilii la nivel național pentru transmiterea în format electronic a declarațiilor prevăzute în anexa nr. 2 la pentru aplicarea unor prevederi ale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, cu modificările și completările ulterioare, până la expirarea validității lor.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Gabriel Sandu
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Mihai Constantin Șeitan
Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 17 februarie 2010.
Nr. 104.