Articolul 45
Art. 45 din INSTRUCŢIUNI nr. 27 din 3 februarie 2010 privind măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor
- Titlul II Măsuri tehnice
- Capitolul I Utilizatorii datelor cu caracter personal
(1) Conducătorii operatorului sau ai împuterniciților acestuia desemnează utilizatorii cu drept de imprimare a extraselor din sistemele de evidență a datelor cu caracter personal sau a altor documente care includ astfel de date, inclusiv de multiplicare, în strictă corelare cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestora.
(2) Toate documentele care conțin date cu caracter personal se înregistrează și urmează regulile de păstrare, procesare, multiplicare, transport, transmitere, distrugere și arhivare stabilite prin acte normative interne.
(3) Documentele elaborate de structurile/unitățile MAI, care conțin date cu caracter personal, se marchează după cum urmează:
a) în cadrul documentului se menționează numărul atribuit notificării de către Autoritatea națională de supraveghere;
b) în subsolul fiecărei pagini, cu excepția documentelor clasificate, se inserează următorul text: "Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile !".
(4) Marcajul prevăzut la alin. (3) lit. b) este obligatoriu inclusiv în cazul prelucrărilor de date cu caracter personal în situații pentru care, potrivit legii, notificarea nu este necesară.